vineri, 5 august 2011

ÎN VARA ASTA, VOLUNTARII LEAOTEI AU MUNCIT CU SPOR


În perioada 11-29 iulie 2011, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ a realizat activităţile practice din proiectul Voluntar pentru Leaota, activităţi care au avut loc în două etape. Cu scopul de a atrage tinerii în activităţi de voluntariat în sprijinul respectării şi protejării naturii, proiectul a implicat, 80 voluntari de la şcolile: „Diaconu Coresi” Fieni, „Ion Ciorănescu” Moroieni şi „Voievodul Mircea” din Târgovişte, Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur”, Grupul Şcolar Industrial „Nicolae Ciorănescu”, Liceul Teoretic „Petru Cercel” din Târgovişte şi Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa.Tinerii, însoţiţi de profesori şi membri ai AEFC au profitat din plin de aceste zile călduroase de vară, reuşind să ducă la bun sfâşit ce şi-au propus: remarcarea traseului cruce roşie: Canton Brătei – Stâna din Culmea Rătei –  Vârful Leaota (2133 m), traseu dificil cu diferenţă de nivel de 900 m, precum şi acţiuni de ecologizare pe văile Rătei, Brătei şi Ialomiţa. La final, cu toţii au participat la concursul „Cel mai tare Voluntar”, dovedind că au acumulat atât cunoştinţe teoretice cât şi abilităţi practice, care le vor fi folositoare mai departe în viaţă. Proiectul Voluntar pentru Leaota este finanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi realizat în parteneriat cu Primăria oraşului Fieni. De asemenea, colaborarea cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Administraţia Parcului Natural Bucegi, precum şi vremea minunată pe care au avut-o pe tot parursul acţiunii şi gazdele desăvârşite de la Centrul de Vacanţă „Cerbul” au făcut ca acţiunea să se încheie cu succes.
La final de proiect putem spune că ne-am indeplinit obiectivele cu ajutorul voluntarilor, care au făcut o treabă minunată, pentru turişti pentru natură dar şi pentru ei înşişi, dovedind că merită cu prisosinţă titlul de VOLUNTAR!

Prof. Marius Prundaru
Preşedinte AEFC

sâmbătă, 30 iulie 2011

VOLUNTAR PENTRU LEAOTA - Seria II

În perioada 25-29 iulie 2011, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ a realizat a doua parte a activităţilor teoretice şi practice din proiectul Voluntar pentru Leaota. Având ca scop atragerea tineretului în activităţi de voluntariat în sprijinul respectării şi protejării naturii, proiectul a implicat în această etapă, 40 de tineri voluntari de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur”, Grupul Şcolar Industrial „Nicolae Ciorănescu”, Liceul Teoretic „Petru Cercel” din Târgovişte şi Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa.Tinerii, însoţiţi de profesori şi membri ai AEFC au profitat din plin de aceste zile călduroase de vară, reuşind să ducă la bun sfâşit ce şi-au propus: remarcarea traseului cruce roşie între Stâna din Culmea Rătei şi Vârful Leaota (2133m), traseu dificil cu diferenţă de nivel de aproape 600 m, precum şi ecologizarea Văii Răteiului între Centrul de Agrement Cerbul şi Cheile Răteiului. La final, tinerii au participat la concursul „Cel mai tare Voluntar”, dovedind că au acumulat atât cunoştinţe teoretice cât şi abilităţi practice, care le vor fi folositoare mai departe în viaţă. Proiectul Voluntar pentru Leaota este finanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi realizat în parteneriat cu Primăria oraşului Fieni. De asemenea, colaborarea cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi cu Administraţia Parcului Natural Bucegi, precum şi vremea minunată pe care au avut-o pe tot parursul acţiunii şi gazdele desăvârşite de la Centrul de Vacanţă „Cerbul” au făcut ca şi această parte a acţiunii să fie un succes deplin.
La final de proiect putem spune că ne-am indeplinit obiectivele cu ajutorul voluntarilor, care au făcut o treabă minunată, pentru turişti pentru natură dar şi pentru ei înşişi, dovedind că merită cu prisosinţă titlul de VOLUNTAR!

Prof. Marius Prundaru
Preşedinte AEFC

miercuri, 20 iulie 2011

VOLUNTAR PENTRU LEAOTA - Seria I

În perioada 11-15 iulie 2011, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ a realizat prima parte a activităţilor teoretice şi practice din proiectul Voluntar pentru Leaota. Având ca scop atragerea tineretului în activităţi de voluntariat în sprijinul respectării şi protejării naturii, proiectul a implicat în această primă etapă, 40 de tineri voluntari de la şcolile: „Diaconu Coresi” Fieni, „Ion Ciorănescu” Moroieni şi „Voievodul Mircea” din Târgovişte, mulţi dintre ei fiind şi membri în Organizaţia Naţională Cercetaşii României, centrele „Naparis” şi „Baden Powell”. Tinerii, însoţiţi de profesori şi membri ai AEFC au străbătut munţii în aceste zile călduroase de vară, reuşind să ducă la bun sfâşit ce şi-au propus: remarcarea traseului cruce roşie între Canton Brătei şi Stâna din Culmea Rătei, traseu dificil cu diferenţă de nivel de aproape 500 m, precum şi ecologizarea Văii Brăteiului între Canton Brătei şi tunelul din Cheile Brăteiului. La final, tinerii au participat la concursul „Cel mai tare Voluntar”, dovedind că au acumulat atât cunoştinţe teoretice cât şi abilităţi practice, care le vor fi folositoare mai departe în viaţă. Proiectul Voluntar pentru Leaota este finanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi realizat în parteneriat cu Primăria oraşului Fieni. De asemenea, colaborarea cu Asociaţia Green Mountains, cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi cu Administraţia Parcului Natural Bucegi, precum şi vremea minunată pe care am avut-o pe tot parursul acţiunii şi gazdele desăvârşite de la Centrul de Vacanţă „Cerbul” au făcut ca această primă parte aproiectului să fie un succes deplin.
Următoarea etapă se va desfăşua în perioada 25-29 iulie 2011. Având aceeaşi locaţie de cazare, alţi 40 de tineri, de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur”, Liceul Teoretic „Petru Cercel”, Grupul Şcolar „Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte şi Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa vor continua remarcarea traseului cruce roşie de la Stâna din Rătei până pe Vârful Leaota, vor ecologiza Valea Răteiului şi desigur îşi vor întrece forţele şi curajul în concursul „Cel mai tare Voluntar”!
Să le dorim succes, spor la treabă şi vreme buna!


Prof. Marius Prundaru
Preşedinte AEFC

VEZI FOTO:

http://asociatiafloaredecolt.blogspot.com/2011/07/voluntar-pentru-leaota-seria-i-11-15.html 

http://asociatiafloaredecolt.blogspot.com/2011/07/voluntar-pentru-leaota-seria-i-11-15_16.html

http://asociatiafloaredecolt.blogspot.com/2011/07/voluntar-pentru-leaota-seria-i-11-15_17.html

http://asociatiafloaredecolt.blogspot.com/2011/07/voluntar-pentru-leaota-seria-i-11-15_4990.html

joi, 23 iunie 2011

VOLUNTAR PENTRU LEAOTA


Anul 2011 este Anul European al Voluntariatului. Proiectul Voluntar pentru Leaota va fi implementat de Asociaţia Ecologică Floare de Colţ în perioada 13 iunie – 7 august 2011 având ca scop stimularea participării tinerilor din judeţul Dâmboviţa la activităţi de voluntariat în sprijinul respectării şi protejării naturii. Activităţile teoretice şi practice de voluntariat se vor desfăşura în perioadele 11-15 iulie 2011 şi 25-29 iulie 2011, pentru remarcarea cu ajutorul voluntarilor a traseului turistic marcat cu cruce roşie canton Brătei - Vârful Leaota (2133m) în două etape, precum şi acţiuni de ecologizare pe Valea Brăteiului respectiv Valea Răteiului. Cazarea participanţilor va fi asigurată la Centrul de Vacanţă „Cerbul” Brătei, pe Valea Ialomiţei.
Pentru proiect vor fi selectate la fiecare etapă, patru echipe de câte 10 voluntari (elevi, studenţi, etc), însoţiţi de un coordonator (profesor), pe baza regulamentului, având în vedere următoarele criterii de selecţie:
- criteriul motivaţional (scrisoare de motivaţie, eseu)
- criteriul participativ (participarea ca voluntar la alte activităţi, apartenenţa la o organizaţie neguvernamentală etc)
- criteriul de performanţă şcolară (medii obţinute, premii, distincţii etc).
Proiectul va fi finanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret  şi va fi realizat în parteneriat cu, Primăria Fieni şi instituţii de învăţământ din judeţ.

Prof. Marius Prundaru
Preşedinte AEFC

miercuri, 22 iunie 2011

VOLUNTAR LA PLAIUL DOMNESC


























În luna iunie, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ a susţinut  şi implementat proiectul pentru tineret VOLUNTAR LA PLAIUL DOMNESC, finanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret – Direcţia pentru Sport şi Tineret a Judeţului Dâmboviţa, şi realizat în parteneriat cu Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa şi Primăria oraşului Fieni.

La proiect au participat 27 de tineri voluntari din judeţul Dâmboviţa, selectaţi pe baza unor criterii având la bază motivaţia, participarea şi performanţa.  În perioada 17-19 iunie 2011 s-au desfăşurat activităţile  în zona montană şi anume: atelier de lucru – „Ariile naturale protejate”, activităţi de inventariere şi protejare a Rezervaţiei Naturale Plaiul Domnesc, o acţiune de igienizare în perimetrul rezervaţiei dar şi pe traseul până la ea, precum şi concursul „Cel mai tare Junior Ranger”. După trei zile frumoase, cu o vreme minunată, numai bună pentru drumeţie, tinerii s-au întors acasă obosiţi, dar cu un bagaj de cunoştinţe îmbogăţit, mai conştienţi, mai responsabili şi mai convinşi de faptul că natura are nevoie de entuziasmul şi dăruirea lor!
Următorul proiect al Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ, Voluntar pentru Leaota, va avea ca activitaţi principale refacerea unor marcaje turistice şi acţiuni de igienizare în masivul Leaota, urmărind să stimuleze participarea tinerilor din judeşul Dâmboviţa la acţiuni de voluntariat în sprijinul respectării şi protejării naturii, având în vedere faptul că  ne aflăm în Anul European al Voluntariatului.

Prof. Prundaru Marius
Presedinte AEFC

miercuri, 15 iunie 2011

ECO AGENT VOLUNTAR

În luna iunie, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ a susţinut  şi implementat proiectul pentru tineret ECO AGENT VOLUNTAR finanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret – Direcţia pentru Sport şi Tineret a Judeţului Dâmboviţa, şi realizat în parteneriat cu Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” şi Grupul Şcolar Industial „Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte şi Primăria oraşului Fieni.

La proiect au participat 6 echipe de câte 5 tineri voluntari din judeţul Dâmboviţa, selectaţi pe baza unor seturi de fotografii, realizate în oraşul Târgovişte, care au surprins aspecte negative de mediu, ale vieţii cotidiene.  Au urmat apoi activităţile  din zona montană, desfăşurate în perioada 10-12 iunie 2011 de identificare şi fotografiere a unor probleme în zona sudică a masivelor Bucegi şi Leaota. Tinerii au parcurs şase trasee plecând de la Centrul de Agrement „Vânătorul” spre: Moroeni, Cheile Orzei, Valea Răteiului, Valea Brăteiului,  Cariera Lespezi şi Rezervaţia Plaiul Domnesc. Şi dacă în oraş, fotografiile au surprins în special gunoaie aruncate airea, poluare industrială, câini vagabonzi sau clădiri care stau să cadă, la munte tinerii au observat şi fotografiat cu uşurinţă urmele trecerii „pantofarilor” sau „fripturiştilor”, rănile lăsate de natura dezlănţuită sau efectele defrişărilor masive. La final, echipele au întocmit câte un raport al activităţii lor, iar apoi s-au întrecut în concursul „Cel mai tare Eco Agent Voluntar”. După trei zile frumoase, contrar previziunilor meteorologice, tinerii s-au întors acasă cu un bagaj de cunoştinţe îmbogăţit, mai conştienţi, mai responsabili şi de ce nu, mai veseli şi mai entuziaşti, aşa cum le stă bine la vârsta lor!
Asociaţia Ecologică Floare de Colţ va încerca să repare unele dintre aceste probleme identificate, în următoarele sale proiecte, Voluntar la Plaiul Domnesc şi Voluntar pentru Leaota, proiecte care vor avea ca activităţi ecologizarea unor zone şi refacerea unor marcaje turistice tot în această vară, urmărind să stimuleze participarea tinerilor din judeşul Dâmboviţa la acţiuni de voluntariat în sprijinul respectării şi protejării naturii, având în vedere faptul că  ne aflăm în Anul European al Voluntariatului.

Prof. Prundaru Marius
Presedinte AEFC