luni, 28 octombrie 2013

Şcoală montană pentru tineret - la final

În perioada 25-27 octombrie 2013 au avut loc activitatile teoretice si practice ale proiectului „SCOALA MONTANA PENTRU TINERET”, implementat de Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, care s-au desfasurat în Muntii Bucegi si Leaota cu locatia de cazare la Centrul de Vacanta „Cerbul” de pe Valea Ialomitei. Timp de trei zile, 50 de tineri cu vârsta între 14 si 19 ani, reprezentând: Colegiul National „Constantin Carabella”, Colegiul National „Ienachita Vacarescu”, Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviste, Colegiul National „Nicolae Titulescu” din Pucioasa si Asociatia Tineri pentru Europa de Mâine, coordonati de cinci monitori ai organizatiei, au luat parte la mai multe activitati, preponderent în mijlocul naturii, unde au învatat lucruri utile si au legat noi prietenii. Drumetia montana, atelierele de catarare, rapel, speologie, sau construirea unui adapost, precum si focul de tabara, au fost tot atâtea ocazii de a-si cunoaste si depasi limitele dar si tot atâtea prilejuri pentru amintiri de neuitat!
Tabara a fost finantata de Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Dâmbovita si realizata în parteneriat cu Organizatia Nationala „Cercetasii României” – Centrul Local „Naparis” Pucioasa. Actiunea a fost a 38-a etapa a programului „Natura ne învata primii pasi în viata”, program care totalizeaza astfel 2250 de participanti în cei trei ani si jumatate de activitate ai asociatiei.

Presedinte AEFC – Prof. Marius Prundaru

marți, 15 octombrie 2013

Şcoala de educaţie turistică pentru tineret - la final!

În perioada 11-13 octombrie 2013 au avut loc activităţile teoretice şi practice ale proiectului „Şcoala de educaţie turistică pentru tineret”, susţinut de Direcţia pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa şi realizat în parteneriat cu Asociaţia Ecologică Floare de Colţ.
La proiect au participat 30 de tineri, reprezentând 5 unitati de învăţământ din judeţul Dâmboviţa, doi reprezentanţi ai Direcţiei pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa şi patru reprezentanţi ai Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ (doi la tabăra tematică şi doi la activităţile organizatorice de mediatizare şi de selectare a beneficiarilor).
Participanţii la tabăra tematică au fost cazaţi la Centrul de Agrement pentru Tineret „Cerbul” din comuna Moroeni, administrat de Serviciul Public Judeţean de Turism Tineret şi Sport Dâmboviţa, iar activităţile practice s-au desfăşurat în munţii Leaota.
Vineri 11 octombrie 2013, cei 30 de tineri participanţi au participat la cursurile teoretice de educaţie turistică montană având ca tematică: echipamentul folosit în drumeţiile montane, marcajele turistice din România, noţiuni introductive despre alpinism, speologie şi orientare turistică.
Sâmbata 12 octombrie 2013, profitând de vremea minunată, participanţii au pornit la drum pe Valea Răteiului şi în cursul drumeţiei au vizitat Peştera cu 2 Intrari, Peştera Onicăi şi Cheile Răteiului. 
După-amiază s-au desfăşurat atelierele practice de căţărare şi coborâre pe coarda în rapel, unde fiecare participant a avut ocazia să-şi depăşească teama sau chiar să-şi demonstreze măiestria. La atelierul de seară, tinerii au avut parte de cursuri despre flora şi fauna montană precum şi de noţiuni de bază despre acordarea primului ajutor. A urmat concursul de orientare turistică de noapte, iar ziua s-a încheiat cu cântece de munte în jurul focului de tabără.
Duminica 13 octombrie 2013, tinerii au participat la noi aplicaţii practice de urcare şi coborâre pe coardă, realizate cu ajutorul Parcului de Aventură din incinta centrului de agrement. La încheierea taberei, cu ajutorul testelor finale, participanţii au demonstrat că nivelul lor de cunoştinţe tematice a crescut, aşadar toţi au primit insigne şi diplome de participare.


Întocmit,
Preşedinte AEFC
Pof. Marius Prundaru

marți, 8 octombrie 2013

ŞCOALĂ MONTANĂ PENTRU TINERET

În perioada 25-27 octombrie 2013, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ va susţine proiectul: „ŞCOALĂ MONTANĂ PENTRU TINERET”, a 28-a etapă a programului „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”.
Aplicaţiile teoretice şi practice, care se vor desfăşura în Munţii Bucegi şi Leaota, vor consta în: proiecţie Power Point „Muntele – Traseu – Echipă – Echipament”, curs teoretic: „Turismul montan”, parcurgere traseu turistic montan nemarcat, tehnici de coborâre pe coardă cu asigurare, bivuacul – alternativă de iarnă – atelier practic;
 La proiect vor participa 50 de tineri cu vârsta între 14 şi 19 ani, din unităţi de învăţământ dâmboviţene, care vor fi cazaţi la Centrul de Agrement „Cerbul” Brătei, administrat de Serviciul Public Judeţean de Turism, Tineret şi Sport Dâmboviţa.

Tabăra este realizată în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis” Pucioasa şi este finanţată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şiTineret Dâmboviţa. Mai multe detalii despre criteriile de selecţie şi modalitatea de înscriere puteţi afla la tel: 0722 689911 sau e-mail: ileanachindia@yahoo.com