duminică, 23 august 2015

SCOALA CURAJULUI – O TRADIȚIE ÎN ZONA MONTANĂ

În anul 2009, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița, a organizat pentru prima dată, la propunerea doamnei Ileana Bocanciu, o tabără națională intitulată „Școala Curajului”. Acțiunea a avut un asemenea răsunet, încât an de an, a fost apoi organizată de Asociația Ecologică Floare de Colț și finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului, având desigur și alți parteneri.
În cele șapre ediții ale acestui proiect, au participat la tabere de educație non-formală cu specific montan, un număr de 528 de persoane, dintre care 480 de tineri cu vârsta între 14 și 35 de ani, în Munții Bucegi și Leaota, având ca locații de cazare Tabăra Cerbul sau Cabana Padina.
Anul acesta, în perioada 10-16 august 2015, un număr de 40 de tineri iubitori ai naturii, grupați în 8 echipe de câte cinci persoane și reprezentând tot atâtea unități de învățământ, au fost prezenți pentru o săptămână, în inima munților Bucegi, pentru a străbate trasee încântătoare, pentru a-și depăși limitele și desigur pentru noi prietenii și seri momente de neuitat.
În prima zi de mers, traseul străbătut a fost: Cabana Padina (1525m) – Valea Doamele – Vârful Doamnele (1402m) – Vîrful Omu (2507m) – Valea Obârșiei – Peștera – Padina. Drumul a fost lung și uneori obositor, dar toată lumea s-a întors cu amintirea peisajelor superbe, vremea fiind minunată.
Miercuri, efortul traseului lung, a fost înlocuit cu testarea curajului și tenacitatății, care au fost puse la încercare, la atelierele de tiroloană, escaladă la panou artificial (la sediul ANSMR) precum și cățărare la stâncă – manșă și coborâre în rapel, în zona Vărăria Mică.
Pentru ziua de joi, provocarea a crescut, cele 8 echipe având de parcurs Canionul Văii Horoabelor, un traseu spectaculos, în care mersul prin pădure, zonele de cățărare sau ascensiunea pe scări abrupte, alternează cu parcurgerea de poienițe sau mersul pe pietre, direct prin firul văii. Întoarcerea la Cabana Padina s-a făcut atât pe Plaiul Hoților cât și pe Drumul Grănicerilor – Șaua Strunga.
A urmat o nouă schimbare de program, pentru ziua de vineri fiind pregătite activități de speologie (vizită la Peștera Ialomiței și la Peștera Pustnicului), pentru a face diferența între o peșteră amenajată turistic și una „naturală”, precum și un concurs de orientare turistică cu harta și busola, în bazinetul Padina, concurs la care echipele s-au mobilizat pentru fiecare minut câștigat.
Sâmbătă a fost punctul culminant al programului, ținta fiind de astă dată Crucea Eroilor de pe Caraiman. La final de zi, mult așteptatul foc de tabără, în acorduri de chitară până târziu în noapte și regretul că s-a mai încheiat o aventură.
Proiectul Școala Curajului 2015 a fost finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului și realizat în parteneriat cu Organizația Națională „Cercetașii României” – Centrul Local „Naparis”, fiind inclus în programul „Natura ne învață primii pași în viață”, care a ajuns astfel la aproape 3000 de participanți.

Președinte AEFC

Prof. Marius Prundaru

marți, 4 august 2015

CUPA ORAȘULUI FIENI LA SPORTURI MONTANE - Priect la final



A 53-a etapă a programului „Natura ne învață primii pași în viață” intitulată  „CUPA ORAȘULUI FIENI  LA SPORTURI MONTANE”, s-a desfășurat în perioada 27-30 iulie 2015, la Centrul de Agrement Căprioara de pe Valea Ialomiței.
Având ca scop  practicarea sportului pentru sănătate, educaţie şi recreere, ca parte integrantă a modului de viaţă, în vederea menţinerii sănătăţii  individului şi a societăţii, în condiţii civilizate şi de siguranţă, proiectul a reunit în tabără, nouă echipe formate din câte cinci elevi cu vârsta între 10 și 16 ani, însoțiți de profesori și monitori, echipe care s-au întrecut în probe specifice: orientare turistică, alpinism, cros montan, speologie, mountain bike.
Copiii participanți au fost din orașul Fieni, dar și din Târgoviște și Constanța. Cu toții s-au simțit minunat, au învățat lucruri noi și folositoare, au petrecut patru zile în mijlocul naturii, iar probele i-au pus la încercare în fiecare clipă.
S-au legat noi prietenii, s-au învins temeri iar spiritul de fair play a fost mereu la înălțime. Nu au lipsit focul de tabără, cântecele de chitară sau marea bătălie cu apă. La final toți participanții au primit diplome, insigne și medalii iar cei mai destoinici, chiar și o cupă!
Buna desfășurare a proiectului a fost posibilă datorită finanțării din partea Carpatcement Holding SA și a Primăriei orașului Fieni, cărora atât participanții cât și organizatorii le mulțumesc și pe această cale.


luni, 3 august 2015

ȘCOALA CURAJULUI 2015



Asociaţia Ecologică Floare de Colţ este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în martie 2010, având ca scop atragerea tineretului în practicarea activităţilor ecologice şi a turismului montan specializat sau de agrement, în condiţii de deplină siguranţă şi cu protejarea mediului înconjurător.
Școala Curajului este o tabără care a devenit deja tradiție, anul acesta având loc a VII-a ediție. De-a lungul anilor, la acastă tabără au participat 484 de persoane, dintre care 440 de tineri, care au deprins astfel pasiunea pentru munte și natură.
În perioada 10-16 august 2015 se vor desfăşura în Munţii Bucegi la Cabana Padina, activităţile practice ale proiectului „Şcoala Curajului 2015”, proiect finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi realizat în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis”.
Timp de o săptămână, 40 de tineri, cu vârsta între 14 şi 35 de ani, iubitori ai muntelui şi cu rezultate deosebite la învăţătură,  vor participa la o mulţime de provocări, care le va pune la încercare curajul, voinţa şi tenacitatea. Ei vor parcurge trasee de drumeţie, vor intra în peşteri în adâncurile muntelui, vor participa la ateliere de căţărare şi rapel, se vor intrece la concursuri de orientare cu busola, vor face acţiuni de ecologizare sau se vor întâlni cu reprezentanţi ai Parcului Natural Bucegi şi ai Formaţiei Salvamont Dâmboviţa. Va fi o săptămînă plină de mişcare în aer liber, încheiată în sunet de chitară în jurul focului de tabără.
Să le dorim voie bună şi poteci însorite!

Prundaru Marius,
Preşedinte AEFC