vineri, 25 noiembrie 2016

Cupa Floare de Colţ - Ediţia a II-a

Asociaţia Ecologică Floare de Colţ este o organizaţie neguvernamentală, cu sediul în oraşul Fieni, care are ca scop atragerea tinerilor în activităţi ecologice, de turism montan sau de agrement, în condiţii civilizate şi de siguranţă. Organizaţia, înfiinţată în martie 2010, îşi desfăşoară activitatea în cadrul a patru programe reprezentative: "Natura ne învaţă primii paşi în viaţă", "Armonie şi culoare", "Răspund prezent!" şi "Edelweiss".
În cadrul programului "Natura ne învaţă primii paşi în viaţă", s-a desfăşurat la sfârşitul săptămînii trecute, în Munţii Bucegi, într-un cadru natural mirific, pastelat de culorile toamnei, concursul "CUPA FLOARE DE COLŢ" - Ediţia a II-a, care a reunit opt echipe de elevi şi studenţi, cu vârsta între 14 şi 25 de ani, reprezentând tot atâtea instituţii de învăţământ sau asociaţii din judeţul Dâmboviţa. Scopul acestui proiect a fost atragerea tinerilor din judeţ, în special a celor cu oporunităţi reduse, la activităţi de educaţie non-formală în domeniul turismului montan. Probele de concurs au fost: drumeţie montană, escaladă la stâncă, coborâre în rapel, speologie, orientare turistică şi probă de cunoştinţe teoretice.
Cei 32 de tineri iubitori ai naturii, grupați echipe de câte patru persoane (doi băieţi şi două fete) s-a întrecut unii cu alţii, dar mai ales s-au întrecut pe ei înşişi, reuşind să-şi învingă temerile şi să înveţe lucruri noi şi folositoare, despre natură şi despre regulile muntelui, într-un cadru organizat.
Vremea a fost foarte bună pentru drumeţie, iar ateliere de cățărare şi coborâre în rapel au fost pe diferite grade de dificultate, la stânca din apropierea Hidrocentralei de la Gâlma. Priveliştea superbă văzută de sus şi senzaţia de victorie şi libertate au fost răsplata pentru spectaculoasa ascensiune pe lama ascuţită, echipată special cu corzi de siguranţă. Proba de orientare turistică cu busola, a fost cea care a încheiat concursul, punctajele acumulate situând pe primele locuri, participanţii care au reprezentat "Colegiul Naţional "Constantin Carabella" şi Liceul Tehnologic" Nicolae Ciorănescu" din Târgovişte. La final, concurenţii au primit insigne, diplome, medalii, tricouri şi premii.
Proiectul "CUPA FORAE DE COLŢ, realizat în parteneriat cu Organizaţia Naţională "Cercetaşii României" - Centrul Local "Naparis" şi finanţat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, a fost cea de-a 64-a etapă a  programului „Natura ne învață primii pași în viață”, program care a ajuns astfel la 3423 de participanți. Vă aşteptăm alături de noi, la următorul proiect: "Şcoală de educaţie montană" care se va desfăşura în luna noiembrie.
Președinte AEFC

Prof. Marius Prundaru


joi, 20 octombrie 2016

Voluntar pe cruce roşie

În perioada 14-16 octombrie 2016, continuând tradiția începută acum şase ani, odată cu programul „Natura ne învață primii pași în viață”, Asociația Ecologică Floare de Colț a realizat activităţile practice ale celei  de-a 63-a etape a programului, intitulată „VOLUNTAR PE CRUCE ROŞIE”. Proiectul, finanţat nerambursabil de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a avut ca scop atragerea în activități de educație civică a elevilor din judeţ, pentru promovarea ideii de voluntariat și creșterea numărului de voluntari. Obiectivul proiectului au fost: realizarea unei tabere de voluntariat la care să participe 18 elevi ai Şcolii "Coresi" Târgovişte, şcoală parteneră în acest proiect, pentru ecologizarea şi remarcarea traseului cruce roşie, între Cabana Bolboci şi Canton Brătei.
Vineri după-amiază, pe o vreme foarte ceţoasă şi rece, copiii au sosit în inima muntelui, la Cabana Bolboci, unde gazde primitoare şi călduroase le-au fost Nina şi Doru Nache, familie care păstrează cu încăpăţânare, tradiţia cabanei româneşti de munte, de peste 30 de ani.
După ce au fost cazaţi, participanţii au intrat direct în program, învăţând despre marcajele turistice din România şi despre cum trebuie ele refăcute, pentru a-şi putea îndeplini menirea pentru care au fost realizate. De asemenea, s-a vorbit mult despre voluntariat şi despre ce reprezintă acest concept în viaţa noastră de zi cu zi. Copiii au ajuns la concluzia că "voluntariatul este o activitate pe care o faci benevol, pentru a ajuta oamenii, animalele sau natura, fără a primi nimic în schimb". După cină, seara a continuat cu prezentarea programului pentru a doua zi, dar şi cu jocuri distractive, specifice vârstei.
Sâmbătă dimineaţă, echipaţi cu pensule, vopsea şi saci pentru adunatul gunoaielor, echipa de voinici a pornit la drum, împlicându-se în activităţi, cu voioşia specifică vârstei. S-a muncit cu spor, atât la remarcare cât şi la ecologizare.
Gunoaiele au fost adunate inclusiv de pe porţiunea Şaua Lucăcilă - Podul cu Florile (cel mai interesant punct de belvedere din Munţii Bucegi), loc în care tot mai des, ajung din ce în ce mai mulţi turişti, aduşi de autoturisme de teren, turişti de ocazie, care din păcate, nu sunt întotdeauna foarte buni prieteni cu natura.
Contrar tuturor previziunilor meteorologice, care prevesteau o zi mohorâtă, ploioasă şi rece, în zona montană înaltă, vremea a fost minunată, numai bună muncă, dar şi pentru a admira împrejurimile şi culmile de peste 2000m, deja atinse de albul zăpezii. La circa 1000m, marea de nori, confirma veştile despre vremea rea, sosite din oraş!
Luând în calcul şi aportul voluntarilor "mari", care cu o săptămână înaine au început remarcarea dinspre valea Brăteiului şi au curăţat poteca de copacii căzuţi, putem spune că adevăraţii turişti, cu rucsacul în spate şi bocancii în picioare sunt invitaţi să parcurgă traseul canton Brătei - Cabana Bolboci, pe poteca proaspăt remarcată şi ecologizată.
După o zi minunată şi plină de activităţi de voluntariat petrecute în mijlocul naturii, copiii au revenit la Cabana Bolboci şi au avut parte de puţină adrenalină, învăţând totodată tehnica coborârii în rapel, sau a urcării pe coardă, folosind diverse dispozitive specifice.
Duminică dimineaţă, după o sesiune de "teorie" în care au învăţat cum se foloseşte o busolă, participanţii au trecut la proba practică şi anume la concursul de orientare turistică. Ceaţa a fost de astă dată omniprezentă, sporind dificultatea traseului şi făvându-i să înţeleagă cu adevărat, cât de norocoşi au fost în ziua anterioară şi cât de utile sunt marcajele refăcute de ei, mai ales pe o astfel de vreme.       
A fost o acţiune pe deplin reuşită, pentru care toţi cei implicaţi, care  merită cu prisosinţă mulţumiri şi felicitări! Pe curând, la o nouă acţiune!



miercuri, 12 octombrie 2016

CUPA FLOARE DE COLŢ - Ediţia a II-a

E timpul pentru un nou concurs! În perioada 21-23 octombrie 2016, Asociația Ecologică Floare de Colț va organiza a 64-a etapă din programul „Natura ne învață primii pași în viață”, program în care au fost implicate până în prezent aproape peste 3300 de persoane.
Proiectul „CUPA FLOARE DE COLȚ” - Ediția a II-a, va reuni la Tabăra Căprioara din Munții Bucegi, opt echipe formate din câte 4 tineri (2 băieţi şi 2 fete), care se vor întrece în probe specifice: drumeție montană, orientare turistică, alpinism, speologie și probe teoretice specifice. Tinerii vor avea vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani și vor reprezenta școli sau organizații din județ.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Organizația Națională „Cercetașii României” – Centrul Local „Naparis” și este finanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița.

Mult succes și vreme bună!


duminică, 2 octombrie 2016

Voluntar pe cruce roşie

Continuând tradiția începută acum şase ani, odată cu programul „Natura ne învață primii pași în viață”, Asociația Ecologică Floare de Colț va implementa în perioada 1-23 octombrie 2016, a 63-a etapă a programului, intitulată „VOLUNTAR PE CRUCE ROŞIE”.
Având ca scop atragerea în activități de educație civică a elevilor din județul Dâmbovița, pentru promovarea ideii de voluntariat și creșterea numărului de voluntari, proiectul va consta în implicarea unui număr de 18 elevi de la Școala "Coresi" Târgoviște, în remarcarea și ecologizarea traseului turistic din munții Bucegi: Cabana Bolboci - Canton Brătei (marcaj cruce roşie). Activitățile practice ale proiectului se vor desfășura în perioada 14-16 octombrie 2016, iar cazarea participanților se va face la Cabana Bolboci. Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița și realizat în parteneriat cu Școala "Coresi" din Târgoviște.


Să le dorim timp frumos și spor la treabă!




luni, 29 august 2016

ŞCOALA CURAJULUI - "Cea mai tare tabără din viaţa mea!"

În anul 2009 s-a organizat pentru prima dată, tabăra naţională intitulată „Școala Curajului”. Acțiunea a avut un asemenea răsunet, încât an de an, a fost apoi realizată de Asociația Ecologică Floare de Colț și finanțată de MinisterulTineretului și Sportului, având ca partener Organizaţia Naţională"Cercetaşii României" - Centrul Local "Naparis".
În cele opt ediţii ale acestui proiect, au participat în tabere de educație non-formală cu specific montan, un număr de 576 de persoane, dintre care 520 de tineri cu vârsta între 14 și 35 de ani, în Munții Bucegi și Leaota, având ca locații de cazare Tabăra Cerbul, Cabana Padina sau Tabăra Căprioara.
Anul acesta, în perioada 22-28 august 2016, un număr de 40 de tineri iubitori ai naturii, având prioritate cei cu oportunităţi reduse, grupați în 10 echipe de câte patru persoane (doi băieţi şi dăuă fete) și reprezentând tot atâtea unități de învățământ, au fost prezenți pentru o săptămână, în munții Bucegi şi Leaota, pentru a străbate trasee încântătoare, pentru a-și depăși limitele și desigur pentru a-şi face noi prieteni și pentru a petrece seara în jurul focului de tabără, momente de neuitat.
În prima zi de mers, traseul străbătut a fost: Tabăra Căprioara – Cantonul Brătei – Şaua Lucăcilă – Vârful Zănoaga (1788m) sau "Podul cu Florile" (cel mai  interesant punct de belvedere din Munţii Bucegi) – Cabana Bolboci (1460m) – Cheile Zănoagei Mari – Dobreşti – Tabăra Căprioara. Drumul a fost lung și uneori dificil, dar toată lumea s-a întors cu amintirea peisajelor superbe, vremea fiind foarte bună pentru drumeţie.
Miercuri, traseul lung şi obositor a fost înlocuit cu testarea curajului și tenacitatății, la cele trei ateliere de cățărare, pe grade diferite de dificultate, precum  și la coborârea în rapel, în zona stâncii de la Gâlma. Priveliştea superbă văzută de sus şi senzaţia de victorie şi libertate au fost răsplata pentru spectaculoasa ascensiune pe lama ascuţită, echipată special cu corzi de siguranţă.
Pentru ziua de joi, provocarea a crescut, cele 10 echipe având de parcurs un traseu nemarcat, până pe Vârful Raciu (1518m), în care mersul prin pădure, alternează cu parcurgerea de poienițe sau mersul pe pietre, direct prin firul văii. Odată ajunşi sus, perspectiva care se deschide asupra Munţilor Bucegi şi Leaota de pe Vârful Raciu este superbă, privirea neştiind încotro să alerge mai repede.
A urmat o nouă schimbare de program, pentru ziua de vineri fiind pregătite activități de speologie în bazinul Văii Rătei, pentru a face diferența între exocarst (chei, lapiezuri, horoabe) şi endocarst (peşteri şi avene), sălbăticia mediului subteran fascinându-i imediat pe tinerii participanţi.
Sâmbătă s-au desfăşurat probele de orientare turistică cu harta și busola, precum şi cea de montare de corturi, probe la care echipele s-au mobilizat pentru fiecare minut câștigat. Seara, la focul de tabără, atmosfera a fost cu adevărat... incendiară, pentru ca duminică, pe o căldură ca în luna lui cuptor, marea bătălie cu apă să încheie cu mare veselie această minunată tabără!
Proiectul Școala Curajului 2016 a fost a 62 etapă a  programului „Natura ne învață primii pași în viață”, care a ajuns astfel la 3350 de participanți. Impresiile tinerilor în urma acestei tabere, ne dau certitudinea că munca noastră este apreciată şi va da roade peste ani, unii dintre ei declarând că Şcoala Curajului a fost: "Cea mai tare tabără din viaţa mea!"

Președinte AEFC
Prof. Marius Prundaru



sâmbătă, 30 iulie 2016

Cupa oraşului Fieni la sporturi montane - Ediţia a II-a - Proiect la final

Continuând tradiția începută acum şase ani, odată cu programul „Natura ne învață primii pași în viață”, Asociația Ecologică Floare de Colț a organizat în perioada 15-17 iulie 2016, în parteneriat cu HeidelbergCement România SA, activităţile practice ale proiectului intitulat "CUPA ORAŞULUI FIENI LA SPORTURI MONTANE" - Ediţia a II-a.
La concurs au participat 24 de elevi cu vârsta între 10 şi 16 ani, împărţiţi în opt echipe, reprezentând localităţile: Târgovişte, Constanţa, Bezdead şi Fieni, precum şi trei însoţitori adulţi. Dintre cei 27 de participanţi, 11 au purtat cu mândrie şi eşarfa de cercetaş al Centrului Local "Naparis" - Organizaţia Naţională "Cercetaşii României".
Vineri, s-au desfăşurat primele două probe. Cea de cros montan i-a solicitat pe participanţi încă de la început, aceştia făcând cunoştinţă cu noroiul din pădurea încă umedă, de la multele ploi de anul acesta. Concurenţii nu s-au lăsat însă intimidaţi şi au parcurs cu toţii cursa, diferenţa dintre primii şi ultimii clasaţi fiind de doar 11 minute.
A urmat proba de alpinism, cea mai spectaculoasă şi mai solicitantă dintre toate. Proba a fost compusă din patru ateliere: căţărare gradul I şi căţărare gradul II (manşă cu asigurare), iar pentru cei care au parcurs aceste trasee a urmat căţărarea de gradul III pe lama stâncoasă din apropierea Taberei Căprioara (asigurată cu mână curentă), încheiată cu o coborâre în rapel de circa 40 de metri, până la baza stîncii. Din cei 24 de concurenţi, 19 au parcurs fără greşeală cele 4 ateliere, obţinând punctaj maxim la acastă probă, lucru extrem de îmbucurător pentru organizatori, având în vedere vârsta participanţilor.
A doua zi a concursului a început dimineaţa prin răcoarea pădurii, cu drumeţia montană, constând în parcurgerea unui traseu până în zona carstică Rătei, unde a avut loc şi proba de speologie: Cheile Răteiului, Peştera cu Bolovan din Chei şi peştera Rătei (prezentare). Concurenţii au avut ocazia să ia contact cu lumea cavernelor şi să facă diferenţa dintre mediul ambiant, călduros şi primitor,  cu care de regulă suntem obişnuiţi şi lumea subterană, aparent ostilă, umedă şi rece, dar nu mai puţin incitantă şi provocatoare, care le-a solicitat la maxim curajul şi tenacitatea. Toate echipele s-au descurcat excelent şi la aceste probe, iar la întoarcere, după o zi plină de peripeţii şi aventuri,  masa de seară a fost unanim apreciată!
Ultima zi, duminică a început cu proba de biciclete, probă la care surpriza şi  provocarea cea mai mare pentru echipe a fost pedalarea pe trei biciclete de dimensiuni diferite. Nici acest lucru nu i-a intimidat pe concurenţi.  Încurajându-se reciproc şi dând dovadă de spiritul de fair play, care a fost prezent pe toată durata concursului, au terminat cu bine cursa, pregătindu-se pentru proba de orientare turistică.  Găsirea celor 12 posturi, cu ajutorul busolei, nu a fost o problemă pentru concurenţi, departajarea făcându-se de astă dată între echipe, la câteva secunde.
La finalul concursului, cu toţii ne-am simţit câştigători! Organizatorii, concurenţii sau gazdele primitoare de la Tabăra Căprioara. Am petrecut împreună trei zile minunate, pline de culoare, de provocări şi adrenalină. Am învăţat lucruri noi, ne-am depăşit cu curaj temerile şi limitele, ne-am cunoscut mai bine şi am înţeles cât de mult contează atitudinea, echipa, încrederea, prietenia... Am cântat în jurul focului de tabără, am trăit mult şi intens, ne-am murdărit, am obosit şi am dormit puţin... Ne-am pregătit, cum spun cercetaşii (care cu onoare şi-au purtat eşarfele)... pentru viaţă!
Următoarea provocare, "Şcoala Curajului 2016", a VIII-a ediţia a acestui proiect, se va desfăşura în aceeaşi locaţie, în perioada 15-21 august 2016. Vă aşteptăm cu drag alături de noi!


Ileana Bocanciu - Coordonator programe AEFC


vineri, 1 iulie 2016

CUPA ORAȘULUI FIENI LA SPORTURI MONTANE - Ediția a II-a

În perioada 15-17 iulie 2016, Asociația Ecologică Floare de Colț din Fieni, in parteneriat cu HeidelbergCement România, va organiza concursul  "Cupa orașului Fieni la sporturi montane" - Ediția a II-a. Acțiunea se va desfășura în Munții Bucegi și Leaota iar participanții vor fi cazați la Tabăra Căprioara de pe Valea Ialomiței.
La acțiune vor participa 24 de copii cu vârsta între 11 și 14 ani și 4 monitori AEFC. Probele de concurs vor fi: orientare turistică, alpinism, speologie, cros montan și mountain bike.
Aflat la a doua ediție, concursul are ca scop practicarea sportului pentru sănătate, educaţie şi recreere, ca parte integrantă a modului de viaţă, în vederea menţinerii sănătăţii  individului şi a societăţii, în condiţii civilizate şi de siguranţă.


Vă vom ține la curent cu desfășurarea activităților!


joi, 23 iunie 2016

Austria - GROSSGLOCKNER - 3798m


În perioada 16-22 iunie 2016, Asociația Ecologică Floare de Colț, cu finanțare din partea Primăriei orașului Fieni, în cadrul programului "Edelweiss" a organizat în parteneriat cu Asociația Chindia Jurasic Park, în cadrul programului "TOP 28", expediția "GROSSGLOCKNER - AUSTRIA", care a avut ca scop atingerea celui mai înalt vârf din alpii austrieci, Grossglockner - 3798m.
La expediție au participat 4 reprezentanți ai AEFC: Marius Prundaru, Ileana Bocanciu și tinerii Andra Prundaru (16 ani) și Andrei Ștefan (17 ani), iar Asociația Chindia Jurasic Park a fost reprezentată de: Mona Ștefan (stabilită în Italia la Merano), Cristian Zaharia (stabilit în Marquartstein Germania) și George Stan.

În prima zi a expediției, s-a mers până la Linz, iar cazarea s-a făcut la pensiunea, Mayerhofer House, de unde o frumoasă perspectivă se deschide asupra orașului. După o scurtă vizită de seară în împrejurimi, un somn odihnitor și binevenit, ne-a pregătit pentru ziua a doua, când a început ascensiunea propriu-zisă.

Echipa s-a întregit la Kals, în parcarea cabanei Lucknerhaus (1984m), în jurul prânzului. Înainte de a ne echipa pentru traseu, am ținut să marcăm și noi Ziua Iei Românești, îmbrăcați în costume naționale, la poalele vârfului Grossglockner.

Pregătirea pentru traseu, cu selectarea materialelor tehnice pentru urcarea pe vârf ne-a luat destul timp, așa că abia la ora 16:00 am reușit să plecăm, pe o vreme umedă și rece. O plaie torențială urmată de grindină, ne-a oprit circa o oră la cabana Lucknerhutte  (2241m). Întâlnind și primele porțiuni cu zăpadă am continuat urcarea spre cabana Studlhutte (2802m), unde am sosit în jurul orei 20:00. O supă fierbinte ne-a pus pe picioare iar somnul nu a întârziat să apară.

Cu toată ploaia, grindina și ninsoarea din ziua precedentă, sâmbătă dimineață  vremea era de vis, oferindu-ne pentru prima dată o priveliște superbă asupra impresionantei piramide a Vârfului Grossglokner.

Am pornit dimineață la ora 8:00, odată cu răsăritul soarelui și am traversat ghețarul de la baza vârfului, pe zăpada proaspăt căzută cu o zi înainte sau peste noapte.

Am urcat apoi porțiunea abruptă, dotată cu cabluri (via ferrata), care ne-a condus până la refugiul Johannhutte (3454m). Odată cu sosirea noastră, în jurul orei 11:30, vremea a început să se strice, ninsoarea și viscolul făcându-și din nou de cap, de astă dată cu mai multă forță.

Am așteptat în zadar o fereastră de vreme bună, pentru a încerca să pornim mai departe spre vârf, dar soarele nu și-a mai arătat fața decât la apus, în jurul orei 19:00, prea târziu pentru a mai urca, oricât ne-ar fi tentat. Ne-am odihnit așadar, cu speranța că ziua următoare ne va aduce din nou vreme frumoasă.

Duminică dimineață la ora 5:00, toată lumea era în picioare, pentru că micul dejun se servește la ora 5:30. Cu toate că afară era o ceață lăptoasă ce nu prevestea nimic bun, ne-am echipat și am stabilit echipele: Marius, George și Cristi, însoțiți ca și până acum de cățelușa Dunărea, au format echipa I, care a pornit la ora 6:00. Echipa a II-a, formată din Ileana și Mona, a pornit la ora 6:10, iar echipa a III-a (tinerii Andra și Andrei) a rămas la cabană pentru a păstra legătura cu cele două echipe.

Ascensiunea pe Vârful Grossglockner nu este chiar ușoară și se poate face în condiții de siguranță doar cu echipament corespunzător (o coardă la echipă și echipament tehnic individual: colțari, piolet, ham, lonje, cască). De asemenea, cei care doresc să urce acest vârf trebuie să fie familiarizați cu acest echipament, să aibă bun un antrenament și desigur multă determinare, iar teama de înălțime trebuie lăsată acasă.  O bună parte din traseu, urmărește matematic creasta, iar panta este pe alocuri extrem de accentuată. Vârful propri-zis, urmează după o mică înșeuare, adâncă și foarte îngustă, care unora le poate da fiori.

Prima echipă a ajuns pe vârf la ora 8:30, după o ascensiune fără probleme, cățelul Fox Terrier Dunărea (cărat de stăpânul său într-un ham special), fiind probabil printre puținele patrupede ajunse pe acest vârf. Băieții și-au făcut reciproc fotografii pentru că nicio altă echipă nu mai era atunci pe vârf, apoi au început coborârea, pentru că frigul pișca usturător.

Cea de-a doua echipă, după un mic incident care a necesitat recuperarea unui piolet, după o coborâre în rapel chiar în zona șeii, a ajuns pe vârf la ora 9:00. Pentru Mona Ștefan, momentul s-a lăsat cu lacrimi amarnice, dar nu de supărare ci de bucuria regăsirii unei pasiuni pentru multă vreme înăbușite. Celălalt membru al echipei a II-a și-a suflat în palmele înghețate, aruncându-și gândurile în zare, pentru cei dragi de acasă.

Retragerea, ca întotdeauna, este mai grea decât ascensiunea și necesită foarte multă atenție și concentrare, pentru că mintea și organismul tind să se relaxeze, oadată cu atingerea obiectivului. Cu toate acestea, am revenit cu toții, fără probleme deosebite la refugiul Johannhutte, unde ne-am reîntâlnit și ne-am felicitat reciproc pentru reușită.

Fără să mai întârziem, cu toate că ne-am fi dorit sărbătorirea momentului, am strâns restul de bagaje și am început lunga coborâre spre cota 1984m, unde aveam lăsate mașinile. Porțiunea de via ferrata, pe zăpada umedă și grea care începea să se topească, a fost extrem de solicitantă pentru toată lumea, mai ales că în unele zone, cablurile metalice erau acoperite de stratul mare de omăt, iar asigurarea se făcea foarte dificil.

Sosirea la Lucknerhaus, în jurul orei 20:00, a însemnat și despărțirea de participanții din Italia și Germania, cu promisiunea unei noi reîntâlniri, pe creste de munte. A fost o expediție reușită, din toate punctele de vedere, în care spiritul de echipă și umorul au fost la mare preț, ca de obicei în expedițiile noastre.

Mulțumim pentru implicare și dăruire tuturor participanților, pentru sprijinul financiar Primăriei orașului Fieni și pentru gândurile bune, tuturor celor dragi care ne-au urmărit aventura cu sufletul la gură!

Vă promitem altele noi, în curând!


Ileana Bocanciu - Coordonator proiect

miercuri, 1 iunie 2016

Grossglockner - Austria

În perioada 16-21 iunie 2016, Asociația Ecologică Floare de Colț, în cadrul programului "Edelweiss", în parteneriat cu Asociația Chindia Jurasic Park, în cadrul programului "TOP 28", organizează expediția "GROSSGLOCKNER - AUSTRIA", pentru atingerea celui mai înalt vârf din alpii austrieci, Grossglockner - 3798m.
La expediție vor participa 3 reprezentanți ai AEFC și 4 reprezentanți ai ACJP. În zona de plecare spre vârf, la echipă se vor alătura 2 vechi prieteni montaniarzi, stabiliți de mulți ani în străinătate, în Germania și respectiv Italia.

Cu toate că vremea a fost ca și în România, în ultima perioadă, extrem de umedă și în Alpi, la altitudini mari asta însemând strat consistent de zăpadă, ne vom strădui să ducem la capăt și acest nou proiect. Expediția este finanțată de Primăria orașului Fieni. Vă vom ține la curent cu amănunte.