În perioada
16-22 iunie 2016, Asociația Ecologică Floare de Colț, cu finanțare din partea
Primăriei orașului Fieni, în cadrul programului "Edelweiss" a
organizat în parteneriat cu Asociația Chindia Jurasic Park, în cadrul programului
"TOP 28", expediția "GROSSGLOCKNER - AUSTRIA", care a avut
ca scop atingerea celui mai înalt vârf din alpii austrieci, Grossglockner -
3798m.
La expediție au
participat 4 reprezentanți ai AEFC: Marius Prundaru, Ileana Bocanciu și tinerii
Andra Prundaru (16 ani) și Andrei Ștefan (17 ani), iar Asociația Chindia
Jurasic Park a fost reprezentată de: Mona Ștefan (stabilită în Italia la
Merano), Cristian Zaharia (stabilit în Marquartstein Germania) și George Stan.
În prima zi
a expediției, s-a mers până la Linz, iar cazarea s-a făcut la pensiunea,
Mayerhofer House, de unde o frumoasă perspectivă se deschide asupra orașului.
După o scurtă vizită de seară în împrejurimi, un somn odihnitor și binevenit,
ne-a pregătit pentru ziua a doua, când a început ascensiunea propriu-zisă.
Echipa s-a
întregit la Kals, în parcarea cabanei Lucknerhaus (1984m), în jurul prânzului.
Înainte de a ne echipa pentru traseu, am ținut să marcăm și noi Ziua Iei
Românești, îmbrăcați în costume naționale, la poalele vârfului Grossglockner.
Pregătirea
pentru traseu, cu selectarea materialelor tehnice pentru urcarea pe vârf ne-a
luat destul timp, așa că abia la ora 16:00 am reușit să plecăm, pe o vreme
umedă și rece. O plaie torențială urmată de grindină, ne-a oprit circa o oră la
cabana Lucknerhutte (2241m). Întâlnind
și primele porțiuni cu zăpadă am continuat urcarea spre cabana Studlhutte
(2802m), unde am sosit în jurul orei 20:00. O supă fierbinte ne-a pus pe
picioare iar somnul nu a întârziat să apară.
Cu toată
ploaia, grindina și ninsoarea din ziua precedentă, sâmbătă dimineață vremea era de vis, oferindu-ne pentru prima
dată o priveliște superbă asupra impresionantei piramide a Vârfului
Grossglokner.
Am pornit
dimineață la ora 8:00, odată cu răsăritul soarelui și am traversat ghețarul de
la baza vârfului, pe zăpada proaspăt căzută cu o zi înainte sau peste noapte.
Am urcat
apoi porțiunea abruptă, dotată cu cabluri (via ferrata), care ne-a condus până
la refugiul Johannhutte (3454m). Odată cu sosirea noastră, în jurul orei 11:30,
vremea a început să se strice, ninsoarea și viscolul făcându-și din nou de cap,
de astă dată cu mai multă forță.
Am așteptat
în zadar o fereastră de vreme bună, pentru a încerca să pornim mai departe spre
vârf, dar soarele nu și-a mai arătat fața decât la apus, în jurul orei 19:00,
prea târziu pentru a mai urca, oricât ne-ar fi tentat. Ne-am odihnit așadar, cu
speranța că ziua următoare ne va aduce din nou vreme frumoasă.
Duminică
dimineață la ora 5:00, toată lumea era în picioare, pentru că micul dejun se
servește la ora 5:30. Cu toate că afară era o ceață lăptoasă ce nu prevestea
nimic bun, ne-am echipat și am stabilit echipele: Marius, George și Cristi,
însoțiți ca și până acum de cățelușa Dunărea, au format echipa I, care a pornit
la ora 6:00. Echipa a II-a, formată din Ileana și Mona, a pornit la ora 6:10,
iar echipa a III-a (tinerii Andra și Andrei) a rămas la cabană pentru a păstra
legătura cu cele două echipe.
Ascensiunea pe Vârful Grossglockner nu este chiar ușoară și
se poate face în condiții de siguranță doar cu echipament corespunzător (o
coardă la echipă și echipament tehnic individual: colțari, piolet, ham, lonje,
cască). De asemenea, cei care doresc să urce acest vârf trebuie să fie
familiarizați cu acest echipament, să aibă bun un antrenament și desigur multă
determinare, iar teama de înălțime trebuie lăsată acasă. O bună parte din traseu, urmărește matematic
creasta, iar panta este pe alocuri extrem de accentuată. Vârful propri-zis,
urmează după o mică înșeuare, adâncă și foarte îngustă, care unora le poate da
fiori.
Prima echipă a ajuns pe vârf la ora 8:30, după o ascensiune
fără probleme, cățelul Fox Terrier Dunărea (cărat de stăpânul său într-un ham
special), fiind probabil printre puținele patrupede ajunse pe acest vârf.
Băieții și-au făcut reciproc fotografii pentru că nicio altă echipă nu mai era
atunci pe vârf, apoi au început coborârea, pentru că frigul pișca usturător.
Cea de-a doua echipă, după un mic incident care a necesitat
recuperarea unui piolet, după o coborâre în rapel chiar în zona șeii, a ajuns
pe vârf la ora 9:00. Pentru Mona Ștefan, momentul s-a lăsat cu lacrimi
amarnice, dar nu de supărare ci de bucuria regăsirii unei pasiuni pentru multă
vreme înăbușite. Celălalt membru al echipei a II-a și-a suflat în palmele
înghețate, aruncându-și gândurile în zare, pentru cei dragi de acasă.
Retragerea, ca întotdeauna, este mai grea decât ascensiunea
și necesită foarte multă atenție și concentrare, pentru că mintea și organismul
tind să se relaxeze, oadată cu atingerea obiectivului. Cu toate acestea, am
revenit cu toții, fără probleme deosebite la refugiul Johannhutte, unde ne-am
reîntâlnit și ne-am felicitat reciproc pentru reușită.
Fără să mai întârziem, cu toate că ne-am fi dorit
sărbătorirea momentului, am strâns restul de bagaje și am început lunga
coborâre spre cota 1984m, unde aveam lăsate mașinile. Porțiunea de via ferrata,
pe zăpada umedă și grea care începea să se topească, a fost extrem de
solicitantă pentru toată lumea, mai ales că în unele zone, cablurile metalice
erau acoperite de stratul mare de omăt, iar asigurarea se făcea foarte dificil.
Sosirea la Lucknerhaus, în jurul orei 20:00, a însemnat și
despărțirea de participanții din Italia și Germania, cu promisiunea unei noi
reîntâlniri, pe creste de munte. A fost o expediție reușită, din toate punctele
de vedere, în care spiritul de echipă și umorul au fost la mare preț, ca de
obicei în expedițiile noastre.
Mulțumim pentru implicare și dăruire tuturor
participanților, pentru sprijinul financiar Primăriei orașului Fieni și pentru
gândurile bune, tuturor celor dragi care ne-au urmărit aventura cu sufletul la
gură!
Vă promitem altele noi, în curând!
Ileana Bocanciu - Coordonator proiect
