CUPA FLOARE DE COLŢ - Ediţia a V-a
În perioada 2
noiembrie - 4 decembrie 2020, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ în parteneriat
cu Asociaţia Chindia Jurasic Park implementează proiectul "Cupa Floare de
Colț", ajuns la a cincea ediție. Concursul montan s-a derulat în perioada
19-22 noiembrie 2020, având cofinanţare din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, la limita dintre masivele Bucegi și Leaota, pe
valea Ialomiței, la Complexul Turistic Gâlma și a beneficiat de participarea a
5 echipe de câte patru tineri (2 fete şi 2 băieţi), din judeţul Dâmboviţa,
reprezentând unităţi de învăţământ sau ONG-uri.
În cursul
primei zile, tinerii au primit interesante informații legate de marcajele
turistice, au văzut și chiar probat echipament de munte sau echipament specific
pentru alpinism.
Ziua a doua a
fost dedicată atelierelor practice, pline de adrenalină constând în cățărare și
rapel pe impresionanta Gâlmă a Ialomiței, o stâncă scăldată de blândul soare de
toamnă. Ziua a treia a fost plină de surprize, pentru că razele soarelui s-au
transformat în fulgi mari de zăpadă, care au acoperit pădurea, făcând astfel inedită
drumeția pe valea Raciului, la captarea făcută în anii 60 pentru alimentarea cu
apă a Hidrocentralei Moroeni (Gâlma) sau în probele de speologie. Ziua de
duminică a început cu teoria orientării cu busolă, urmată de un animat concurs
contratimp, cu echipe participante cu mare ardoare în câștigarea de puncte.
La final,
fiecare participant a primit câte o medalie, iar echipele câte un trofeu
simbolic. Practic, la sfârșitul taberei, a câștigat exuberanța tinerilor, a
câștigat curiozitatea lor, a câștigat Educația altfel!
Acest nou proiect a fost cea de-a 91-a etapă a programului Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ "Natura ne învaţă primii paşi în viaţă", program care a implicat până în prezent, 4476 de persoane în cei unsprezece ani de la înfiinţarea asociaţiei.
Bocanciu Ileana
Preşedinte AEFC - Coordonator proiect