sâmbătă, 30 august 2014

Şcoala Curajului 2014 la final!

Asociaţia Ecologică Floare de Colţ este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în martie 2010, având ca scop atragerea tineretului în practicarea activităţilor ecologice şi a turismului montan specializat sau de agrement, în condiţii de deplină siguranţă şi cu protejarea mediului înconjurător.
În perioada 24-30 august 2014 s-au desfăşurat în Munţii Bucegi la Cabana Padina, activităţile practice ale proiectului „Şcoala Curajului 2014” - ediţia a VI-a, proiect finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi realizat în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis” şi Primăria oraşului Fieni.
Timp de o săptămână, 40 de tineri cu vârsta între 14 şi 19 de ani, de la patru licee din judeţul Dâmboviţa (Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu”, Liceul Tehnologic „Nicolae Ciorănescu”, „Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte şi Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa), iubitori ai muntelui şi cu rezultate deosebite la învăţătură,  au participat la o mulţime de provocări, care le-au pus la încercare curajul, voinţa şi tenacitatea.
În prima zi, programul a cuprins activităţi de speologie, în Peştera Ialomiţei şi Peştera Pustnicului din masivul Bătrâna, precum şi un concurs de orientare turistică cu ajutorul hărţii.
Programul a continuat, cu parcurgerea traseului turistic: Padina – Valea Obârşiei (marcaj bandă albastră) – Vârful Omu (2507m) – Cabana Babele (marcaj bandă galbenă) – Peştera (marcaj cruce albastră) – Cabana Padina (2525m). Ceaţa şi cele cinci grade din termometru, nu i-au oprit pe temerari să ajungă pe vârf, unde s-au bucurat de ospitalitatea cabanei şi de ceaiul fierbinte.
Dacă ziua de marţi le-a pus la încercare participanţilor rezistenţa şi spiritul de echipă, miercuri ei s-au dovedit şi foarte curajoşi, la atelierele de escaladă la panou artificial, tiroliană, căţărare la stâncă şi coborâre în rapel.
Joi, pe o vreme splendidă, tinerii împărţiţi în două grupe, au parcurs alte două trasee de drumeţie: Padina – Turbăria Lăptici – Stâna Cocora – Cabana Piatra Arsă şi Padina – Canionul Horoabelor – Drumul Grănicerilor – Şaua Strunga.
Ultimele activităţi au fost cele de ecologizare, montarea cortului contra cronometru, o întâlnire cu membri ai formaţiei Salvamont Dâmboviţa, precum şi tradiţionalul foc de tabără. La final, toţi participanţii au primit diplome şi premii.
Următoarea etapă a programului „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”, intitulată „Şcoală montană de iarnă”, va a vea loc în luna noiembrie şi va fi finanţată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa.
Vă aşteptăm alături de noi!
Prundaru Marius,

Preşedinte AEFC – Coordonator proiect


duminică, 10 august 2014

Şcoala Curajului 2014

Asociaţia Ecologică Floare de Colţ este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în martie 2010, având ca scop atragerea tineretului în practicarea activităţilor ecologice şi a turismului montan specializat sau de agrement, în condiţii de deplină siguranţă şi cu protejarea mediului înconjurător.
În perioada 24-30 august 2014 se vor desfăşura în Munţii Bucegi, cu cazarera la Cabana Padina, activităţile practice ale proiectului „Şcoala Curajului 2014” - ediţia a VI-a, proiect finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi realizat în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis” şi Primăria oraşului Fieni. Proiectul este a 43-a etapă a programului „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”, program de excursii şi tabere în munţi, în care au fost implicate până în prezent 1525 de persoane.
Timp de o săptămână, 40 de tineri liceeni din judeţul Dâmboviţa, cu vârsta între 14 şi 18 ani, iubitori ai muntelui şi cu rezultate deosebite la învăţătură,  vor participa la o mulţime de provocări, punându-şi la încercare curajul, voinţa şi tenacitatea. Ei vor parcurge trasee de drumeţie, vor intra în peşteri în adâncurile muntelui, vor participa la ateliere de căţărare şi rapel, se vor intrece la concursuri de orientare cu busola, vor face acţiuni de ecologizare sau se vor întâlni cu reprezentanţi ai Parcului Natural Bucegi şi ai Formaţiei Salvamont Dâmboviţa. Va fi o săptămînă plină de mişcare în aer liber, încheiată în sunet de chitară în jurul focului de tabără.
Să le dorim voie bună şi poteci însorite!

Prundaru Marius,

Preşedinte AEFC


sâmbătă, 2 august 2014

FIENI 100 DE ANI DE CIMENT - La final

În luna iulie 2014, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis”, a implementat proiectul „FIENI 100 DE ANI DE CIMENT”, a 42-a etapă a programului „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”. Proiecul a fost finanţat de HEIDELBERG CEMENT Group, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Dâmboviţa – Primăria Municipiului Târgovişte şi Primăria oraşului Fieni.
În cadrul proiectului au fost organizate două tabere de corturi, având tematica „Munte – Calcar – Ciment”, în perioadele 20-23 iulie 2014 şi 27-30 iulie 2014. Cei 40 de elevi (cu vârste între 6 şi 16 ani) şi 10 adulţi au folosit echipamentul de campare pus la dispoziţie de AEFC şi amplasat în incinta campingului Zănoaga din Munţii Bucegi. Astfel, tinerii participanţi au avut posibilitatea să înveţe cum se montează o tabără de corturi dar şi care sunt regulile folosirii acesteia (pentru mulţi fiind o experienţă în premieră!), bucurându-se în acelaşi timp de siguranţa şi facilităţile puse la dispoziţie de modernul camping de pe Valea Ialomiţei (toalete, duşuri cu apă caldă, frigider, aragaz, loc amenajat pentru servirea mesei etc).
Din programul taberei au făcut în primul rând parte activităţile de drumeţie, pe traseele: Hidrocentrala Dobreşti – Cheile Zănoagei Mari – camping Zănoaga (cruce albastră); camping Zănoaga – Şaua Lucăcilă (cruce roşie) – Podul cu Florile – Stâna din Clăi – Platoul carstic Senin – Cariera Lespezi – Şaua Lucăcilă – Cabana Podul cu Florile – Cabana Bolboci – camping Zănoaga. Pe traseele parcurse, participanţii au putut înţelege mai bine legătura dintre om şi natură, făcând diferenţa între fosta carieră de la Podul cu Florile de unde s-a exploatat calcar pentru barajul de la Bolboci şi cariera de calcar de la Lespezi, de unde se exploatează şi astăzi calcar pentru producerea cimentului la fabrica din Fieni şi implicit diferenţa dintre o arie naturală protejată şi o proprietate privată.
Alte activităţi la care copiii şi tinerii au mai participat au fost: prezentarea şi folosirea busolei, precum şi a echipamentului individual şi colectiv de escaladă (corzi, cordeline, bucle, carabiniere, căşti, hamuri, sisteme de urcare şi coborâre pe coardă), dar şi activităţi recreative precum: concurs de desene, jocuri distractive şi foc de tabără.
Şi cum activităţile de ecologizare nu lipsesc de la nicio etapă a programului „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”, participanţii nu s-au sfiit deloc să folosesască sacii menajeri, pentru a strânge gunoiul lăsat de unii pantofari sau fripurişti mai grăbiţi, care au uitat să-şi care înapoi ambalajele goale.
Odată cu încheierea taberelor, la întrebările puse iniţial, răspunsurile au venit firesc, pentru că toţi participanţii au învăţat direct din experienţă, atât despre calcar sau echipament, cât şi despre regulile care trebuie respectate la munte sau despre locurile prin care au mers.
La final, toţi participanţii au primit dilpome şi insigne, iar elevii au fost răsplătiţi de Primăria raşului Fieni cu cartea „Antarctica un colţ de rai” oferită cu autograful autoarei.
Chiar dacă vremea a fost uneori potrivnică, furtuna cu tunetele şi fulgerele nopţii nu ne-a speriat şi sigur ne-am întors din această tabără mai murdari pe ghete, dar mai curaţi în suflet, cu rucsacul mai gol dar cu inima mai plină, cu picioarele mai obosite dar cu mintea mai sprinţară şi cu toţii gata de o nouă aventură!

Prundaru Marius – Preşedinte AEFC

luni, 7 iulie 2014

FIENI 100 DE ANI DE CIMENT

În luna iulie 2014, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ în parteneriat cu HEIDELBERG CEMENT Group, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis”, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Dâmboviţa şi Primăria oraşului Fieni, organizează tabăra de vară pentru copii şi tineret, „Fieni 100 de ani de ciment”, a 42-a etapă a programului „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”.
Taberele de corturi având tematica „Munte – Calcar – Ciment”, se vor desfăşura în perioadele 20-23 iulie 2014 şi 27-30 iulie 2014 şi vor fi amplasate în incinta campingului Zănoaga din Munţii Bucegi. Proiecul este finanţat de HEIDELBERG CEMENT Group, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Dâmboviţa – Primăria Municipiului Târgovişte şi Primăria oraşului Fieni.
Din programul taberei vor face parte: drumeţie montană (Cheile Zănoagei Mari, Cheile Orzei, Cheile Zănoagei Mici), vizită la cariera de calcar Lespezi şi la fosta carieră din Podul cu Florile, ateliere de noduri, căţărare, rapel sau orientare turistică, jocuri cercetăşeşti şi foc de tabără. La fiecare etapă vor participa câte 20 de elevi şi 5 însoţitori adulţi, iar cartea „Antarctica un colţ de rai” va fi oferită participanţilor, cu autograful autoarei.


Prundaru Marius – Preşedinte AEFC

luni, 28 octombrie 2013

Şcoală montană pentru tineret - la final

În perioada 25-27 octombrie 2013 au avut loc activitatile teoretice si practice ale proiectului „SCOALA MONTANA PENTRU TINERET”, implementat de Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, care s-au desfasurat în Muntii Bucegi si Leaota cu locatia de cazare la Centrul de Vacanta „Cerbul” de pe Valea Ialomitei. Timp de trei zile, 50 de tineri cu vârsta între 14 si 19 ani, reprezentând: Colegiul National „Constantin Carabella”, Colegiul National „Ienachita Vacarescu”, Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviste, Colegiul National „Nicolae Titulescu” din Pucioasa si Asociatia Tineri pentru Europa de Mâine, coordonati de cinci monitori ai organizatiei, au luat parte la mai multe activitati, preponderent în mijlocul naturii, unde au învatat lucruri utile si au legat noi prietenii. Drumetia montana, atelierele de catarare, rapel, speologie, sau construirea unui adapost, precum si focul de tabara, au fost tot atâtea ocazii de a-si cunoaste si depasi limitele dar si tot atâtea prilejuri pentru amintiri de neuitat!
Tabara a fost finantata de Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Dâmbovita si realizata în parteneriat cu Organizatia Nationala „Cercetasii României” – Centrul Local „Naparis” Pucioasa. Actiunea a fost a 38-a etapa a programului „Natura ne învata primii pasi în viata”, program care totalizeaza astfel 2250 de participanti în cei trei ani si jumatate de activitate ai asociatiei.

Presedinte AEFC – Prof. Marius Prundaru

marți, 15 octombrie 2013

Şcoala de educaţie turistică pentru tineret - la final!

În perioada 11-13 octombrie 2013 au avut loc activităţile teoretice şi practice ale proiectului „Şcoala de educaţie turistică pentru tineret”, susţinut de Direcţia pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa şi realizat în parteneriat cu Asociaţia Ecologică Floare de Colţ.
La proiect au participat 30 de tineri, reprezentând 5 unitati de învăţământ din judeţul Dâmboviţa, doi reprezentanţi ai Direcţiei pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa şi patru reprezentanţi ai Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ (doi la tabăra tematică şi doi la activităţile organizatorice de mediatizare şi de selectare a beneficiarilor).
Participanţii la tabăra tematică au fost cazaţi la Centrul de Agrement pentru Tineret „Cerbul” din comuna Moroeni, administrat de Serviciul Public Judeţean de Turism Tineret şi Sport Dâmboviţa, iar activităţile practice s-au desfăşurat în munţii Leaota.
Vineri 11 octombrie 2013, cei 30 de tineri participanţi au participat la cursurile teoretice de educaţie turistică montană având ca tematică: echipamentul folosit în drumeţiile montane, marcajele turistice din România, noţiuni introductive despre alpinism, speologie şi orientare turistică.
Sâmbata 12 octombrie 2013, profitând de vremea minunată, participanţii au pornit la drum pe Valea Răteiului şi în cursul drumeţiei au vizitat Peştera cu 2 Intrari, Peştera Onicăi şi Cheile Răteiului. 
După-amiază s-au desfăşurat atelierele practice de căţărare şi coborâre pe coarda în rapel, unde fiecare participant a avut ocazia să-şi depăşească teama sau chiar să-şi demonstreze măiestria. La atelierul de seară, tinerii au avut parte de cursuri despre flora şi fauna montană precum şi de noţiuni de bază despre acordarea primului ajutor. A urmat concursul de orientare turistică de noapte, iar ziua s-a încheiat cu cântece de munte în jurul focului de tabără.
Duminica 13 octombrie 2013, tinerii au participat la noi aplicaţii practice de urcare şi coborâre pe coardă, realizate cu ajutorul Parcului de Aventură din incinta centrului de agrement. La încheierea taberei, cu ajutorul testelor finale, participanţii au demonstrat că nivelul lor de cunoştinţe tematice a crescut, aşadar toţi au primit insigne şi diplome de participare.


Întocmit,
Preşedinte AEFC
Pof. Marius Prundaru

marți, 8 octombrie 2013

ŞCOALĂ MONTANĂ PENTRU TINERET

În perioada 25-27 octombrie 2013, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ va susţine proiectul: „ŞCOALĂ MONTANĂ PENTRU TINERET”, a 28-a etapă a programului „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”.
Aplicaţiile teoretice şi practice, care se vor desfăşura în Munţii Bucegi şi Leaota, vor consta în: proiecţie Power Point „Muntele – Traseu – Echipă – Echipament”, curs teoretic: „Turismul montan”, parcurgere traseu turistic montan nemarcat, tehnici de coborâre pe coardă cu asigurare, bivuacul – alternativă de iarnă – atelier practic;
 La proiect vor participa 50 de tineri cu vârsta între 14 şi 19 ani, din unităţi de învăţământ dâmboviţene, care vor fi cazaţi la Centrul de Agrement „Cerbul” Brătei, administrat de Serviciul Public Judeţean de Turism, Tineret şi Sport Dâmboviţa.

Tabăra este realizată în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis” Pucioasa şi este finanţată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şiTineret Dâmboviţa. Mai multe detalii despre criteriile de selecţie şi modalitatea de înscriere puteţi afla la tel: 0722 689911 sau e-mail: ileanachindia@yahoo.com