luni, 8 octombrie 2012

ŞCOALA CURAJULUI 2012


În perioada 3 octombrie - 23 noiembrie 2012, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ derulează proiectul „Şcoala Curajului 2012”, tabără naţională care a ajuns la a patra etapă. Proiectul are ca scop atragerea tineretului la acţiuni de educaţie non-formală, în domeniul turismului montan specializat, cu protejarea mediului înconjurător.
Astfel, în perioadele 26-28 octombrie 2012 şi 9-11 noiembrie 2012, un număr de 100 de tineri vor avea ocazia să participe la activităţi precum: drumeţie, alpinism, speologie, parc de aventură sau orientare turistică în Munţii Bucegi şi Leaota. Cazarea participanţilor se va face la Centrul de Agrement „Cerbul”.
Proiectul, care se încadrează în programul „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă” este finanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi realizat în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local„Naparis” Pucioasa.
Pentru înscrieri şi detalii suplimentare folosiţi e-mail: ileanachindia@yahoo.com  sau tel: 0722 689911


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu