Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, membră a Fundaţiei pentru Tineret Dâmboviţa a Grupului de Acţiune Locală „Bucegi-Leaota”, implementează în perioada 15 iulie - 15 septembrie 2021, în parteneriat cu Asociaţia Chindia Jurasic Park şi cu finanţare din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, proiectul "EDUCAŢIE MONTANĂ PENTRU TINERET"
Scopul
proiectului este stimularea participării tinerilor din judeţul Dâmboviţa la
activităţi recreative şi de timp liber, în domeniul turismului montan
specializat, ca formă de promovare a unui stil de viaţă sănătos şi de reducere
a riscului de apariţie a obezităţii în rândul acestora.
Astfel, în perioada 2-6 august 2021, la Complex Turistic Cerbul din munţii Bucegi se vor desfăşura activităţile teoretice şi practice
ale unei tabere tematice, în mijlocul naturii. Un număr de 32 de tineri din
judeţ, coordonaţi de monitori ai asociaţiei, vor deprinde tainele muntelui parcurgând
trasee de drumeţie, luând parte la activităţi de alpinism, speologie, orientare
cu busola, ecologizare şi refacere a marcajelor turistice din zonă.
Proiectul
va contribui astfel la promovarea şi protejarea Rezervaţiilor şi monumentelor
din Parcul Natural Bucegi şi va stimula participarea tinerilor la activităţi de
educaţie ecologică montană.
Bocanciu
Ileana
Preşedinte
AEFC, coordonator proiect
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu